Acasă > Fără categorie > Trăiesc zilele fericite ale vieții mele, Julietta

Trăiesc zilele fericite ale vieții mele, Julietta

M-am trezit acum trei nopți, pe la trei.

Era frig,  fum,

ceață.

Atunci, o umbră s-a prelins pe fereastră și așa mi-a vorbit:

-          Ascultă, iadul în care trăiești nu e veșnic

și fericirea nu e departe. Eu însumi trăiam în mijlocul lui,

eu însumi mă numeam Prinț al Întunericului și zâmbeam tuturor,

înfășurat cu  dragostea mea pentru tine, ca un drapel rupt.

 

Vorbeam cu pereții și ei mă ascultau în neștire.

Strigam pietrelor și ele se preschimbau în pâini.

Dar ție îți vorbeam în neștire, flămând.

Și tânjeam să te atingem, eu și sora mea, Moartea.

 

Atunci mi-a venit să râd și am zis:

-O, ce-mi  vorbești, umbră fugară?

Privește în juru-mi și vezi

cât de fericit sunt;  câtă dragoste mă înconjoară,

ca un câmp de flori împrejmuit cu țepușe.

Iată, mă voi scula,  voi aprinde focul,

în casa mea înaltă, iar la porți voi atârna felinarele.

Voi coborî pătura albă peste fiii și fiicele mele

Iar eu, stăpânul viilor, mă voi așeza înaintea focului  cel viu

și ochii mei  odihni-vor peste cartea roșie,

până la ziuă.

 

Dar, când să pun piciorul pe piatră și să cobor, demonul Tristeții

mi-a pus o labă în gât și-a rostit:

-          Amice, vorbești prostii!? Nimic nu ai și totul îți lipsește.

Te lauzi și muști ca un câine turbat, fără noimă.

Știi bine că focul se stinge și casa,

pusă sub microscop, îți crapă neîncetat.

Iar dragostea, această soră anemică,  pudibondă, dragul meu Romeo,

până la urmă, nu-i

o perversă mică și rea?; cum zici tu, o țepușă în…

 

-Taci,  am zis, ridicându-mă din pat în picioare,

Taci! Și demonul Urii a fluturat  în ștreang, între noi,

câinele,

dragostea,

pâinea.

Eu eram câinele,

dragostea,

eu eram pâinea.

 

Atunci am văzut cât suntem de singuri și goi

și, nemângâiați, tot mai urâți,

câte unul din noi, din când în când, se ridică și

suflă în această grămăjoară de oase,

Dumnezeii lor de chibrituri!

 

Categories: Fără categorie
  1. Niciun comentariu până acum.
  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Schimbă )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Schimbă )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Schimbă )

Connecting to %s

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.